La workshop-ul de Comunicare pe care l-am moderat săptămâna trecută la Iași Business Days, m-a uns pe suflet una dintre ideile prezentate de Eliza Rogalski, unul dintre speakeri, care spunea că, atunci când este vorba despre activitatea de content în social media, agenția sa de PR implică seniori.

Fapt care îmi dă apă la moară pentru cele ce urmează…

Fără îndoială că tot content se numește și cel unde, pe diverse conturi oficiale, sunt aruncate laolaltă cuvinte pompoase doar pentru că sună frumos, fără să fie cineva preocupat de faptul că nu au nicio noimă nici împreună, nici în context. Și atâta vreme cât urmăritorii paginilor respective dau Like unei propoziții unde e loc de năzdrăvănii gramaticale pentru care în liceu aș fi primit instant „Ia loc, 4!”, încep să mă întreb dacă nu cumva ar fi mai bine chiar să iau un loc și să îmi văd liniștită de treabă, fără comentarii.

Zilele trecute, fetița mea mă întreba care meserie cred că i se potrivește cel mai bine. Așa cum, atunci când eu eram de vârsta ei, nici vorbă să fi existat meseria de consultant în comunicare, branding personal și employer branding, tot așa cred că atunci când ea va fi mare vor exista meserii noi, pentru care poate că va fi extrem de pricepută și pe care îmi este imposibil să le numesc acum. Provocarea va fi probabil să găsească acea activitate care îi va scoate cel mai bine la lumină talentele.

Șirul gândurilor m-a purtat în trecut și către scenariul următorilor 10, 20 de ani. Acum 20 de ani învârteam o frază până când devenea cea mai bună variantă posibilă pentru exprimarea ideii dorite, lucru recompensat cu prezența pe prima pagină a publicației pentru care scriam. Chit că era o știre de 500 de semne, puțin mai mare decât o postare pe FaceBook, era un text muncit. Jurnalismul era o meserie care solicita dacă nu studii de specialitate, cel puțin grijă și respect față de limba română. Era criteriu obligatoriu de obținere a jobului. Sunt nedumerită cu privire la ce se întâmplă în prezent. Unul dintre talentele mele, identificat în copilărie și încurajat perseverent de mama, este probabil cel al comunicării scrise. Își mai găsește el  utilitate în noua formă pe care a luat-o meseria de creator de conținut, care vinde texte la kilogram, eventual agramate, unui cumpărător interesat de “Cât e halatu’?” și nu de calitatea acestuia? Și dacă da, care este aceea, mă ajutați să o deslușesc?