Din cand in cand, ii cer fetitei mele sa aiba un anumit comportament si o anumita mentalitate. Si atunci fac… o manifestare in Piata Universitatii. Tin un speech, am argumente, dau ultimatumuri, caut aliati cara sa ma sustina. Ma simt mai bine dupa aceea, am spus ce aveam de spus si sunt total increzatoare ca nu se va mai intampla. Ma asculta, pe moment, insa data viitoare este foarte posibil sa faca la fel. Am mult mai multe sanse de reusita atunci cand, atenta la ea in fiecare zi, ii dau feed-back, ii explic care sunt consecintele unei alegeri sau ale alteia, ii ofer exemple de succes si in general activez tot ceea ce am invatat legat de parenting, intuitie, comunicare, oratorie, educatie, management si leadership in toti acesti ani.
Cumva, aceasta situatie ma trimite cu gandul la ce se intampla la nivelul societatii romanesti si la ce putem face pentru a vedea cu adevarat o schimbare in bine in jurul nostru. Va fi deodata tanti Gica de la 5 mai inteleapta si va vota cu o alta intelegere a lucrurilor pentru ca elitele comunitatii au manifestat in centrul orasului? Greu de crezut. Limitarile si nivelul scazut de calitate morala, de valori si intelegere a lucrurilor manifestate de majoritatea concitadinilor nostri vor continua sa ii faca sa accepte ceea ce noi vedem clar ca este inacceptabil si sa ne traga in jos. Ei vor ramane aici, in vreme ce multi dintre cei buni au plecat sau se gandesc sa plece.
Povestea cineva incantat pe FaceBook zilele trecute ca a reusit sa isi convinga soacra sa faca ceva legat de votare – ori sa nu mai mearga, ori sa schimbe candidatul preferat, nu mai tin minte exact. A impartasit-o ca pe o victorie personala. Subscriu, a fost! Dar daca fiecare dintre noi ar fi avut ce putin una? Chiar daca ia mult timp, multe resurse si mult efort, cred ca asta e solutia – sa facem, cat mai multi dintre noi, ceea ce as putea numi parenting pentru semenii nostri, educatie pentru spirit civic. Nu sunt sigura ca vom reusi, dar este o sansa pe care o meritam. Suntem prea faini, prea vii, prea putini ca sa renuntam si sa ne inchidem in palatul nostru de clestar, din care sa iesim din cand in cand, pentru a vedea daca s-au schimbat lucrurile.
Lucrurile nu se vor schimba, putem insa sa ne propunem sa le schimbam. In fiecare zi, cate putin.