Am avut ocazia sa stau langa Carmen Avram la TEDx Iasi, in anul 2010, amandoua fiind invitate, ca speakeri, la acest eveniment extraordinar, unde aproape ca am plans de emotie repetandu-mi, in culise, ideile.

Cum putem trece pe langa ocazia de a cunoaste oameni fabulosi, cand avem sansa ca acestia sa se afle, pentru cateva minute, aproape de noi! Nu am schimbat atunci nici macar carti de vizita, Carmen plecand grabita imediat dupa prezentare.

3 ani mai tarziu, am avut revelatia de a o cunoaste – putin – pe Carmen Avram, chiar daca initial doar pe telefon si mail si, pret de 30 de minute, in cadrul sedintei foto pentru un interviu pregatit pentru revista Etiquette. Am regasit in modul ei de a lucra, in raspunsurile ei, o „obsesie” pe care meseria de jurnalist o cultiva pana la epuizare: cea pentru textul care inspira. Am urmarit cateva dintre emisiunile ei pe YouTube, lectii despre efectul cuvantului bine ales, despre titlul menit sa cutremure sau sa bucure.

Iata cateva exemple: „Vieti de praf si pulbere”, despre carausii de droguri, arestati sau executati prin lume, „Descantarea Romaniei”, despre vechile ritualuri romanesti, „Un MIG impediment”, despre dezastruoasa flota a aviatiei militare a Romaniei, versus excelenta atinsa de pilotii nostri militari, „Fete de vaza”, despre gimnastele de aur ale Romaniei comuniste, care, dupa competitii internationale, primeau de la Ceausescu cate o vază de cristal.

Daca in ultimii ani am fost cu tristete martora scaderii in credibilitate a frumoasei meserii prin care mi-am inceput drumul profesional in comunicare, ii multumesc lui Carmen Avram pentru gura de oxigen mi-a oferit-o, prin faptul ca nu abandoneaza respectul fata de public si convingerea ca acesta este deschis sa primeasca si sa aprecieze informatii de calitate.