ferestre

Chiar daca presa de lifestyle mi-a adus o experienta extraordinara,  am avut multi ani prejudecata superficialitatii acesteia.

Fun, fun, fun dar nu… lifechanging.  In timp, am capatat o alta persectiva, care s-a imbogatit aseara cu un declick, la lectura unui articol recent aparut pe site-ul Entrepreneur.com: Use Lifestyle Content to Revamp Your Company’s Marketing Strategy. Soc: Entrepreneur.com scrie despre lifestyle content? Hm, asta este razbunarea tuturor discutiilor pe care le-am avut cu directori de marketing,  care, in ciuda planurilor editoriale seducatoare pe care le propuneam, tot la texte gen “Ferestrele noastre au tehnica perfecta de deschidere” ajungeau.

Am pornit la drum ca si consultant in comunicare cu mult elan – orice brand vedeam (de la cele „usoare” – parfumuri, creme, pantofi, pana la cele mai greu de „simtit” ca potential de content de lifestyle – usi, servicii financiare etc.) , automat construiam in spate o generoasa lista de teme care se puteau corela cu el, pentru a-l complimenta cum se cuvinte, ca sa folosesc un termen din zona. In mintea mea se crease un potential de piata enorm, care exista si acum aproape neatins, pentru ca lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Ferestrele tot se deschid usor, chiar daca feng-shui-ul ar putea avea un alt punct de vedere.

Pentru ca argumentele bazate pe cifre nu au fost niciodata punctul meu forte, o sa ma ajut de informatiile din articolul citat mai sus.

– 78% dintre directorii de marketing au mentionat, intr-un studiu, continutul customizat ca fiind viitorul in marketing.

– Puma si-a schimbat strategia editoriala de la texte cu focus pe functionalitatea pantofilor sai de fotbal catre teme legate de exprimarea de sine si timpul liber.

– 60% dintre mesajele postate pe FaceBook  pe contul Nike au fost anul trecut din zona de lifestyle, ceea ce le-a adus, in medie, 993 shares per mesaj promotional. Aceasta in vreme ce Adidas a avut in proportie de 32% continut de lifestyle, postarile „comerciale” primind, in medie, 122 shares.

Pana la urma, lifestyle poate ca inseamna acele teme zburdalnice care se repeta consecvent pe site-urile cu specific, dar poate insemna si viata traita frumos, centrat, pentru ca de la starea de bine pe care o avem sau nu porneste totul. Poate merge pana la intoarcere la valori, la esenta noastra, ca oameni. Iar eu personal sunt un cititor fidel al unui continut care ma inspira in aceasta directie, branduit sau nu.

Dovada despre impactul la care se poate ajunge este acest exemplu de video content pe care sigur il stiti, dar poate il veti privi cu ochi la fel de emotionati, cum mi se intampla mie acum:

https://www.youtube.com/watch?v=sUWjt2JAYWo