Sunt jurnalist, consultant in comunicare si co-fondator al site-ului de dezvoltare personala dedicat femeilor Chic-Elite.ro. Din anul 2010, in calitate de Chief Inspired Officer al Buticului meu de Inspiratie, prin servicii de consultanta in media si comunicare ii sustin pe liderii (antreprenori, manageri, profesionisti) care isi doresc sa isi faca vocea auzita pentru ei sau afacerea lor, sa fie cautati si recunoscuti in piata in care activeaza.
Fac acest lucru cu ajutorul experientei acumulate in peste doua decenii de comunicare de business si life-style, in calitate de consultant sau coordonator al unor proiecte media de succes: am lansat si dezvoltat site-ul Eva.ro, am relansat revista Cariere, din calitatea de redactor-sef, si multe altele. Resursele pe care le-am dezvoltat in tot acest timp includ un network bogat in mediul de afaceri, in cel de life-style si in presa, buna intelegere a diferitelor piete si afaceri, intuitie, curiozitate, abilitatea de a colecta, organiza si transmite informatia pentru un impact maxim.
Proiectele care definesc traseul meu profesional au fost mereu din zona pionieratului. De la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice, un domeniu despre care acum 20 de ani auzisera doar cateva persoane, pana la HR, domeniu despre care am scris vreme de 7 ani, in cadrul primei rubrici de profil din media romaneasca. La fel au stat lucrurile si cu Eva.ro, primul site pentru femei din Romania si unul din primele branduri din online-ul romanesc. Din 2010, experienta mea in continut si media ia forma crearii de strategii si solutii de comunicare, continut si prezenta publica pentru clientii mei.
Sunt moderator al workshop-urilor si interviurilor TV dedicate in principal media, brandingului si resurselor umane, din cadrul celui mai amplu eveniment de afaceri din Romania, Business Days, si impartasesc cu placere din experienta mea legata de personal branding, employer branding si content mastery. Anul 2015 mi-a imbogatit activitatea cu un proiect menit sa le ofere inspiratie si modele de leadership femeilor care isi doresc sa se dezvolte profesional si personal: comunitatea online Chic-Elite.ro. Ma gasiti pe LinkedIn si la dana@buticuldeinspiratie.ro.
Sunt destul de multe si am luat ceva frumos de la fiecare, astfel incat enumar mai jos lista cursurilor la care am participat:
2017: Programul one-to-one LifeFit.
2015: Curs de antreprenoriat. in cadrul proiectului de dezvoltare a SES-ului Hello, Pet!
Curs de strategie si marketing, in cadrul proiectului de dezvoltare a SES-ului Hello, Pet!
Institutul de Marketing / Oxford College of Marketing – Digital Gateway
2014: EXEC-EDU – Mastering Sales
2013: Public Speaking – EXEC-EDU
2011: Mindlearners – Leadership 3.0
2007: Human Invest – Situational Leadership
2006: EXEC-EDU – Understanding Yourself and Others
2006: RoMarketing – Managementul strategic al resurselor umane
2005: Trend Consult – Gold of Desert Kings
2004: Interact – Think on Your Feet – Factory-Business Simulation
2003: Compass Training – Public Presentations
2003: Dennis L. Wilcox – Public Relations: Strategies and Techniques
2002: AIMS – Coaching Clinic
One Thought on “Ma bucur sa ne cunoastem!”