A fost odata ca niciodata…

Cu totii am fost odata, ca niciodata, in lumea magica a copilariei. Dupa care, incet, incet, ne-am apropiat de lumea corporatiilor, a mastilor profesionale si am reusit sa ne ascundem atat de bine, incat nici noi nu ne mai recunoastem.

In ultima vreme, cand ma intreaba cineva ce mai face fetita mea, Ioana, raspunsul pe care il dau, in mod sincer si plin de admiratie, este: Foarte bine, invat multe lucruri de la ea! In acest context de bucurie zilnica de a primi de la Ioana lectiile copilariei, dragii mei prieteni de la MMM Consulting pregatesc evenimentul Parinte – Manager, un proiect cu multe daruri pentru cine va decide sa participe si in primul rand cu propunerea de a constientiza ce avem de invatat de la micutii nostri spre a deveni mai buni in activitatea noastra profesionala.

Nu sunt vorbe mari. Pentru mine a fi parinte este o sansa, pentru cine decide sa o vada asa, de a-ti aseza viata pe un nivel superior de bucurie, iubire si prezenta, alaturi de un mentor micut, dar puternic. Proiectul Parinte – Manager m-a inspirat sa asez “pe hartie” cateva din momentele in care mersul robotizat al gandurilor mele a stat in loc si a fost pus sub semnul intrebarii de o experienta traita alaturi de Ioana:

  1. Traieste in momentul prezent

Cum raspundeti la intrebarea Ce mai faci? Impersonalul Bine? Sau poate povestiti ceva Uite, am fost… am facut… Ioana raspunde spunand exact ce face in momentul respectiv: Desenez. / Mananc. / Ma uit la desene. Initial am fost derutata de acest tip de raspuns, ma asteptam la poveste, la a afla in detaliu ce a facut in ultimele ore, asa cum debuteaza discutiile mele cu oamenii apropiati. Ma simteam chiar tentata sa ii explic cum ma astept sa imi raspunda cand ii pun aceasta intrebare. Dupa care mi-am dat seama ca acest raspuns ciripit vesel reflecta un intreg mod de viata, cel in care traiesti in acum, cand nu conteaza ce a fost, ce va fi, ci clipa de fata.

Lectie: Cat reusim sa mai traim in prezent, cand ajungem oameni mari? Ori taram dupa noi trecutul, ori ne lasam coplesiti de un viitor ostil. De pilda, am realizat ca  imi blochez unele initiative profesionale prin prisma unor esecuri ipotetice din viitor, pe care gandurile mele le construiesc de zor cu maiestrie. Concluzia: incerc sa privesc fiecare proiect nou eliberata de capcana proiectiilor negative.

  1. Fara limite

Mami, tu de ce nu vrei sa fii presedintele tarii?, vrea sa afle in week-end. Incropesc un raspuns care sa nu ii taie aripile, uluita sa imi dau seama, printre altele, ca nu mi-am pus niciodata un obiectiv atat de sus, si vreau sa stiu la randul meu: Da’ tu vrei sa fii presedintele tarii? La care intreaba tentata: Mami, presedintele locuieste intr-un palat?. Da, ma entuziasmez de acest argument care nu mi-ar fi trecut niciodata prin minte, dar sigur este cel mai puternic element de motivare la 7 ani, are biroul intr-un palat!, ii confirm.

Lectie: Fara argumente reale, mi-am construit la un moment dat convingerea ca un anumit context profesional dezirabil nu este pentru mine. Pana cand mi-am dat seama de aceasta capcana pe care mi-am construit-o singura si am inceput sa ma intreb “De ce nu?”.

  1. Bucura-te firesc de lucrurile frumoase, nimic nu este prea mult

Iesim de la inot si, in drum spre parcare, admira vitrinele magazinelor aliniate irezistibil in galeria comerciala de la Marriott si ma trage de mana sa intram in unul dintre ele. In emotiile vanzatoarei, care imi sopteste panicata ca avem in fata o piesa de 10.000 de euro, mangaie neconvinsa o rochie impodobita cu margele si iese destul de repede, pentru a poposi mai mult in Dolce&Gabbana. E clar preferatul ei: isi ia timp sa admire tinutele de la raionul de doamne si nu, nu iesim, trecem la hainele barbatesti. Dupa care rasfoieste tacticoasa catalogul de prezentare a colectiei de toamna – iarna 2014; este din lumea ei, poarta titlul “Once Upon a Time in Sicily”. Nu si-a creat inca bariera e prea scump, are doar deschiderea de a se bucura de lucrurile frumoase din jurul ei. Intre timp, ma razboiesc cu blocajele mele de tip brand inaccesibil si intr-un final reusesc sa imi dau voie sa ma bucur de maiestria tinutelor.

Lectie: Pana la urma, de ce imi refuz, “by default”, perechea de pantofi impodobiti cu libelule, pe care Ioana ii respinge hotarat, pentru ca au tocul prea gros? Daca mi-as provoca bariera referitoare la brandurile intangibile? De luat serios in calcul pentru 2015!

Pana pe 4 decembrie cand ne vedem la evenimentul Parinte-Manager, micutul meu mentor nu va sta degeaba. Va dau de stire daca am noutati!

Foto: Ad Campaign Dolce&Gabbana

 

1 Comment
  1. 4 ani ago
    Anca Munteanu

    Ai dreptate Dana. Daca reusim sa pastram treaza partea de copil din noi, vom putea beneficia mereu de deschiderea si onestitatea copiilor. Felicitari Ioanei pentru modul ei minunat de discret si de intelept de a te ajuta in munca ta de descoperire a lucrurilor esentiale din interirul nostru.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *